Cautare bloguri

Gindul de joi, 5 iulie 2018

Ion Cristoiu

Data postare: 04.07.2018 22:35:23

Gindul de joi, 5 iulie 2018

Despre cum am incercat s-o cint pe Codruta Kovesi si n-am reusit

Intrebarea numarul unu a momentului, cea care domina talk showurile, hraneste interventiile publice ale Opozitiei si imboldeste pe TeFeListi sa strige Noi zbieram, nu gindim! se refera la Codruta Kovesi?
Va fi ea sau nu revocata de Klaus Iohannis?
Cine n-ar sti ca de la prabusirea regimului Nicolae Ceausescu au trecut aproape trei decenii, ca Romania e membra UE si NATO, ca absurditatile comuniste sint teoretic demult o amintire de arhive, ar ramine descumpanit luind seama la ce se intimpla in prezent la noi.

O persoana, o fiinta omeneasca, supusa, ca toate fiintele omenesti fiziologiei, o fiinta de par, singe si sudoare, a fost transformata printr-una dintre cele mai bine platite Operatiuni de PR din Istoria Romaniei in stilpul de sustinere a natiunii, in persoana de a carei pastrare in functie depind independenta si suveranitatea tarii, verdele copacilor, susurul vintului, virginitatea fecioarelor si ispasirea noastra de toate pacatele. Cultul personalitatii Codrutei Kovesi, in cadrul caruia sefa DNA a fost cintata cum nici Elena din Troia n-a fost, ba chiar nici Fecioara Maria, drept Slujirea, Nefertititi, Nepretuita, va ramine – indiferent ca presedintele o va revoca sau nu – drept dovada zdrobitoare ca mentalitatile comuniste pot reinvia in orice clipa, asa cum pot reinvia Ana Pauker, Stalin si Nicolae Ceausescu.

Stiu din Istorie ce inseamna o valoarea pentru natiune.
Stiu ce a insemnat Regina Maria, Ana Ipatescu, Ecaterina Teodoroiu, Mihai Eminescu, Marta Bibescu.
De aceea n-am inteles niciodata de ce trebuia inainte de 1989 s-o elogiem pe Elena Ceausescu. La vremea respectiva, mi s-a comandat, pe linie de Comitet de partid Presa si Edituri, sa scriu si sa semnez un articol despre Elena Ceausescu in Presa noastra, in publicatia de specialitate a Uniunii Ziaristilor.

Link: http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-joi-5-iulie-2018/

Bloguri, Bloggeri si Cititori