Cautare bloguri

Gindul de marti, 28 noiembrie 2017

Ion Cristoiu

Data postare: 27.11.2017 19:50:10

Gindul de marti, 28 noiembrie 2017

Partidele de Opozitie au confiscat miscarile de strada in complicitate cu PSD

Nu fara umor subtil, Evenimentul zilei a reprodus intr-una din editiile sale numarul manifestantilor de duminica seara in variantele diferite ca de la cer la pamint ale diferitelor televiziuni. Despre caragialismul felului in care presa moldo-valaha, chibitara politiceste la modul ridicol, a abordat o realitate – cea a demonstratiilor de protest de duminica, 26 noiembrie – spun totul salturile uriase de la o televiziune la alta, de la un site la altul, in functie de pozitia politica a fiecaruia fata de eveniment.

La Antena 3, numarul era 15 000. La Realitatea Tv, 70 000 (!!!). La Digi Tv, 30 000, la ProTv, 20 000.
Site-urile anti-PSD, imbracate in tinuta de lupta – Ziare.com a colorat in rosu titlurile despre proteste – au scos din burta urmatoarele cifre:
Hotnews, aproximativ 30 000 de participanti, Ziare.com, peste 30 000 de participanti.

Tinind cont ca 30.000 e cifra invocata si de politicienii sustinatori ai protestului – Monica Macovei de exemplu – putem vorbi de 30 000 stabilita de sustinatori si de 15 000 stabilita de adversari. Potrivit regulii folosite de Caragiale in schita Atmosfera incarcata pentru demonstratiile de Strada, adunind si impartind la doi avem aproximativ 22.000.
Doar 22 000 de participanti.

Demonstratia de duminica seara a diferit radical de demonstratiile din ianuarie 2017 si cele asezate apoi sub semnul acestora. Nelinistitoare pentru PSD, disponibile literaturizarii si chiar exagerarii propagandistice, demonstratiile din ianuarie 2017 au avut imaginea unor miscari spontane, asumate de societatea civila.
PSD se confrunta – fie si doar in imaginea publica, insusita si de presa internationala – cu Strada, strada cu s mare, din cite se vede, si nu cu Opozitia iesita in strada in cadrul unei simple actiuni din cadrul mizerei batalii pentru putere.

Demonstratia de duminica seara a fost insa asumata de trei partide de opozitie – PNL, USR si PMP –, de un semipartid – Platforma 100 a lui Dacian Ciolos – si de marile sindicate. Societatea civila, simplii cetateni indignati, convocatii pe Facebook, cei care au facut sarea si piperul demonstratiilor din ianuarie 2017, devenite surse de parale – a se vedea cartile scrise deja, in ritm de Balzac, de Ramona Ursu, Grigore Cartianu – au fost impinsi in plan secund, facuti intr-un fel disparuti din peisaj.

Link: http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-marti-28-noiembrie-2017/

Bloguri, Bloggeri si Cititori